Extinderea sistemului Statelor Unite de apărare antibalistică reprezintă o amenințare la adresa capacităților nucleare ruse, a declarat Vladimir Putin la Formul de discuții Valdai, desfășurat joi în stațiunea Soci, pe litoralul rus al Mării Negre.
„Bazele antibalistice americane construite în Europa de Est pot găzdui sisteme militare ofensive”, a subliniat Vladimir Putin, potrivit Reuters, exprimând preocupare că infrastructura militară a Alianței Nord-Atlantice se apropie de frontierele Rusiei.
„Folosirea ca pretext a unui atac nuclear al Iranului a distrus baza securității internaționale moderne – Tratatul Anti Balistic. Statele Unite s-au retras unilateral din acest tratat. Coincidența face că problema iraniană a fost rezolvată, astfel că nu mai există nicio amenințare din partea Iranului, cum nici nu a fost, exact cum a spus Rusia de la început. Cauza pentru care partenerii noștri americani au ajuns să extindă sistemul antirachetă a dispărut. Ar fi rezonabil ca planul dezvoltării sistemului antirachetă să fie oprit. Ce se întâmplă însă? Nimic de acest fel, chiar invers, totul continuă”, a adăugat Vladimir Putin.
„Recent, Statele Unite au efectuat primul test al sistemului antirachetă în Europa. Ce înseamnă acest lucru? Că am avut dreptate când ne-am certat cu partenerii noștri americani. Încearcă încă o dată să inducă în eroare întreaga lume. Pentru a o spune clar, au mințit. Nu a fost vorba de presupusa amenințare iraniană, care nu a existat niciodată. Este vorba de o tentativă de distrugere a echilibrului strategic, de schimbare a balanței forțelor în favoarea lor, nu doar pentru a exercita dominație, ci pentru a le dicta tuturor: concurenților de la nivel geopolitic și aliaților. Este vorba de un scenariu foarte periculos, dăunător pentru toată lumea, inclusiv pentru Statele Unite. Sistemul de disuasiune nucleară și-a pierdut valoarea”, a atras atenția liderul de la Kremlin, potrivit site-ului Președinției Rusiei.